Călin Adrian-Cantemir
Contact: calin.cantemir[at]cursuribursa.ro
Cantemir Călin – ocupă funcția de Cercetător ştiințific gradul II în cadrul Institutului de Prognoză Economică, Institutul Național de Cercetări Economice, Academia Română în care desfășoară activități de cercetare științifică. Mai ocupă funcția de Conferențiar universitar doctor în cadrul Academiei de Studii Economice din București, Departamentul de Relații Economice Internaționale, în care desfășoară activități științifice și didactice. În cadrul AS Financial Markets este Lector și desfășoară activități didactice.
Cantemir deține Diploma de Doctor în Economie și Afaceri Internaționale, Academia de Studii Economice din București (2013), diplomă de masterat în domeniul Managementul Afacerilor Internaţionale (Academia de Studii Economice din Bucureşti), diplomă de licență în domeniile Finanțe și Bănci și Economie și afaceri internaționale (Academia de Studii Economice din Bucureşti).
A participat în calitate de membru la mai multe proiecte de cercetare cu teme legate de Evaluarea riscurilor de dezastre la nivel național, Modelarea non-lineară a impactului crizei asupra interacțiunilor dintre piețele financiare și variabilele macroeconomice ale piețelor din Europa Centrala și de Est, Rolul capitalului de risc în sprijinirea spiritului antreprenorial. Este autorul și co-autorul a numeroase articole, lucrări științifice și cărți de specialitate în domeniul economiei, pieței de capital, investițiilor și riscurilor.
Cursurile lectorului
ADRI3.2026 - Persoana care îndeplinește funcția de administrare a riscului/ Administrator de risc
01.03.2026-31.03.2026online, 45 ore
ADRI4.2026 - Persoana care îndeplinește funcția de administrare a riscului/ Administrator de risc
01.04.2026-30.04.2026online, 45 ore
ADRI6.2026 - Persoana care îndeplinește funcția de administrare a riscului/ Administrator de risc
02.06.2026-30.06.2026online, 45 ore
ADRI7.2026 - Persoana care îndeplinește funcția de administrare a riscului/ Administrator de risc
01.07.2026-31.07.2026online, 45 ore
ADRI8.2026 - Persoana care îndeplinește funcția de administrare a riscului/ Administrator de risc
01.08.2026-31.08.2026online, 45 ore(teorie și practică)
ADRI9.2026 - Persoana care îndeplinește funcția de administrare a riscului/ Administrator de risc
01.09.2026-30.09.2026online, 45 ore(teorie și practică)